Cei care plănuiesc să iasă la o plimbare cu vaporașele, sâmbătă, 16 mai, în Timișoara, trebuie să știe că circulația va fi suspendată temporar timp de câteva ore, din cauza unui eveniment sportiv organizat pe Canalul Bega.
Potrivit reprezentanților STPT, transportul public pe apă va fi oprit între orele 10:00 și aproximativ 13:30, pe sectorul cuprins între stațiile Mihai Viteazul și Ardealul, pentru ca evenimentul să se desfășoare în siguranță.
Circulația vaporașelor va fi reluată treptat după această oră. Prima cursă spre stația Mihai Viteazul va pleca la 13:55, iar în jurul orei 14 va fi reluat și traseul spre Ardealul.
În rest, circulația vaporașelor se va desfășura după programul normal de weekend.
Tu ce părere ai?
Spune-ne în comentarii.
Comentează



