După trei zile de concerte, activități și distracție în aer liber la Timișoara, cea de-a opta ediție a Flight Festival s-a încheiat. Peste 90.000 de festivalieri au trecut porțile evenimentului organizat la Muzeul Satului Bănățean, cifră care transformă această ediție într-una dintre cele mai vizitate de până acum.
Pe cele cinci scene au urcat atât nume mari din muzica românească, cât și artiști internaționali. Spectatorii au dansat nostalgici pe hiturile celor de la Smiley, Delia și Grasu XXL, în timp ce prezența artiștilor străini a adus o emoție aparte în public. Printre numele mari din afara țării s-au numărat Zaz, Tinie Tempah și Mari Froes. Artista franceză Zaz a oferit și un moment deosebit, coborând de pe scenă și cântând pe un culoar, printre oameni, pentru a fi mai aproape de fani.
Un alt succes de public l-a avut „Scena Zbor”. Aceasta a fost gândită ca un spațiu dedicat exclusiv artiștilor tineri, aflați la început de carieră.
Pe lângă muzică, participanții au avut acces la diverse activități interactive în tot spațiul Muzeului Satului. Această ediție a adus și o noutate, zona dedicată produselor tradiționale bănățene, amenajată de Consiliul Județean prin Visit Timiș. Acest spațiu a fost deschis în contextul în care județul se pregătește pentru programul „Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028”.
Ultima zi a festivalului a fost marcată de ploaie torențială, noroi, pelerine și umbrele, însă vremea rea a adus doar o scurtă ezitare în rândul publicului. Evenimentul și-a continuat programul, iar spectatorii au fost în număr mare în fața scenelor, unde au dansat în ploaie alături de artiștii preferați până la finalul serii.













