Ziua Poliției Locale a fost sărbătorită cu zeci de selfie-uri, sirene pornite și Poliția Locală Timișoara a fost, pentru o zi, cel mai popular loc de distracție pentru copii!
Invazie de copii la Poliția Locală Timișoara! De Ziua instituției, sărbătorită în fiecare an de Sfinții Constantin și Elena, peste 600 de micuți, de la grădiniță până la liceu, au venit să descopere ce face un polițist local, dar și să se urce în autospeciale, să probeze căști, să pornească sirenele și, bineînțeles, să facă poze demne de supereroi.
Elevi de la zeci de unități de învățământ din Timișoara și împrejurimi, printre care Liceul „Carmen Sylva”, „Nikolaus Lenau”, „Azur”, „IC Brătianu”, „Emanoil Ungureanu”, dar și grădinițe și școli din Sânmihaiu Român, Giarmata sau Cerneteaz, au fost curioși să vadă cum arată o zi în uniformă.
Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi astăzi. Zâmbetele și entuziasmul copiilor au adus o energie extraordinară și pentru polițiștii locali, care s-au bucurat să le arate ce înseamnă să fii în slujba comunității”, au transmis reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara.
Evenimentul face parte din seria acțiunilor dedicate apropierii Poliției Locale de comunitate, promovând valori precum siguranța, responsabilitatea și încrederea reciprocă.





