Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a dispărut în Grecia după o plimbare pe plajă
Jurnalistul TV a fost văzut ultima dată miercuri, la ora locală 13:30, când a făcut o plimbare pe o potecă între plaja Agios Nikolaos și satul Pedi. Soția sa a anunțat dispariția joi dimineață. Poliția, paza de coastă, pompierii, dar și voluntarii au început căutările pe insula din estul Mării Egee, aflată în apropiere de Turcia. Operațiunile de căutare au inclus câini polițisti și o dronă care cercetează zonele greu accesibile. Polițiștii au verificat și imaginile de pe camerele de supraveghere, dar deocamdată nu au reușit să îl găsească.
Primarul insulei, Eleftherios Papakalodoukas, a declarat că pompierii care l-au căutat pe jurnalist i-au spus că este imposibil ca Mosley să mai fie acolo.
„Este o zonă foarte mică, plină de oameni. Așa că, dacă i s-ar fi întâmplat ceva acolo, l-am fi găsit până acum”, a declarat el pentru BBC News.
Edilul a precizat că este posibil ca Mosley fie „să fi urmat o altă cale”, fie să fi căzut în mare.
Mosley, în vârstă de 67 de ani, este un prezentator cunoscut în Marea Britanie pentru emisiuni precum „Trust Me, I’m a Doctor”. De asemenea, el a apărut în emisiunile The One Show de la BBC și This Morning de la ITV.El a studiat medicina la Londra și este medic, dar în ultimele două decenii a lucrat ca prezentator, jurnalist și realizator de documentare.
VĂ RECOMANDĂM ȘI:
Nicu Covaci a fost internat, din nou, la Secția ATI a Spitalului Județean Timișoara