Atenție, șoferi! Restricții de circulație în Giroc în acest weekend

Denisa Crintea - reporter Pagina de Timiș
Denisa Crintea
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe...
1 Min Read
Restricții de circulație în Giroc în acest weekend

Șoferii care au drum prin Giroc în acest weekend trebuie să se pregătească pentru restricții. Două străzi vor fi închise temporar pentru Festivalul Recoltei, iar sâmbătă va fi deviat și traseul autobuzului care circulă prin zona festivalului.

Restricțiile intră în vigoare vineri, 25 septembrie, de la ora 19.00 și rămân valabile până duminică, 27 septembrie, la aceeași oră. Circulația va fi închisă pe străzile Unității și Egalității, pe tronsoanele cuprinse între Bulevardul Aviației și Bulevardul Soarelui.

Sâmbătă va fi modificat și traseul autobuzului. Acesta va circula pe Bulevardul Soarelui, strada Renașterii, Bulevardul Aviației, strada Egalității și strada Zefirului. Șoferii sunt îndemnați să respecte semnalizarea temporară și să folosească rute alternative. Accesul autospecialelor de intervenție va fi permis în caz de urgență.

Restricțiile sunt impuse pentru Festivalul Recoltei, programat sâmbătă, 26 septembrie, pe platforma de pe Bulevardul Aviației. Evenimentul începe la ora 12.00, iar printre artiștii anunțați se numără Horia Brenciu și Feli.

Festivalul are și o componentă caritabilă, fondurile strânse urmând să fie folosite pentru construirea Centrului Sfânta Elena din Giroc.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Denisa Crintea este reporter la Pagina de Timiș, implicată în realizarea de materiale jurnalistice despre actualitatea locală. Abordează subiecte de interes pentru comunitate, punând accent pe informare corectă și relevantă.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns