Ruben Lațcău vorbește din nou despre justiție, după declarațiile controversate care i-au atras o plângere la CNCD din partea magistraților

6 Min Read

Efectul documentarului Recorder la Timișoara. Ruben Lațcău reacționează după ce CSM l-a acuzat de încălcarea independenței justiției

Documentarul „Justiție Capturată”, publicat de Recorder, continuă să provoace tensiuni majore în sistemul judiciar. În acest context, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, revine cu o explicație amplă după valul de reacții stârnit de propriile sale afirmații, formulate luna trecută într-un podcast și considerate controversate.

La acea vreme, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a acuzat pe Lațcău că ar fi încălcat independența justiției, catalogând declarațiile sale drept parte a unui „climat amplu de ostilitate la adresa magistraților”. Viceprimarul afirmase că în sistemul judiciar s-ar practica șantajul „la scară mare”, prin metoda „loverboy”, și a descris situații în care judecătoare ar fi vulnerabilizate de persoane din lumea interlopă.

„Se practică şantajul în scară mare, mai ales în Justiţie. Este o cultură întreagă de loverboys care se întâlnesc cu judecătoare din România şi le şantajează cu filme. Eu am avut această epifanie şi acum după mai multe discuţii şi întâmăplări îmi dau seama că este un fenomen generalizat în România de judecătoare care de fapt ajung să se întâlnească cu interlopi de tot felul de băieţi de genul acesta, metoda loverboy de a corupe. Aşa că aceste judecătoare ajung să fie, de fapt, şantajate şi un interlop sau un băiat deştept dintr-o zonă sau alta să controleze deciziile unui judecător”, a declarat Ruben Lațcău în podcastul găzduit de senatorul USR Cristian Ghinea.

Generalizarea asupra femeilor-judecător a fost elementul central al controverselor din spațiul public, dar și elementul central din comunicatul CSM.

CSM a criticat dur afirmațiile lui Ruben Lațcău în special pentru componenta lor discriminatorie la adresa magistraților femei. Instituția a subliniat că viceprimarul a formulat acuzații generalizatoare și ofensatoare pornind de la elemente de viață privată, „starea civilă” sau „statutul social” al unor judecătoare, prezentând aceste aspecte ca fiind parte dintr-un fenomen generalizat în sistemul judiciar.

În comunicat, CSM afirmă că astfel de declarații sunt „inadmisibile într-un stat de drept” și că aduc atingere principiului egalității de gen și prestigiului profesiei de judecător. Consiliul avertiza asupra faptului că afirmațiile lui Lațcău reprezintă un comportament „care are ca scop și vizează atingerea demnității femeilor judecător, precum și crearea unei atmosfere degradante, umilitoare și ofensatoare” la adresa acestora.

Ruben Lațcău a reluat discuția pe această temă, după escaladarea tensiunilor asupra sistemului judiciar

Ca urmare a sesizării depuse de CSM, Lațcău este așteptat săptămâna viitoare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), unde va fi audiat pentru respectivele declarații. Astăzi, acesta își susține în continuare poziția, menținându-și tonul critic la adresa conducerii CSM.

„Când am vorbit recent despre practici care murdăresc roba magistraților, am fost pus imediat sub acuzare de cartelul din interiorul CSM. Acel CSM din documentarul Recorder, care ne arată o dictatură într-un stat democratic. Ne-au prezentat-o chiar oameni curajoși din sistem. Exact despre practici care afectează independența judecătorilor vorbeam și eu când am semnalat un caz real, anchetat chiar de CSM. Au folosit instrumente de intimidare pentru că am îndrăznit să vorbesc în spațiul public. CSM mi-a făcut plângeri, sub acuzația că depășesc limitele libertății de exprimare și că subminez încrederea în justiție”, afirmă viceprimarul.

Deși recunoaște că tonul folosit în podcast poate fi interpretat drept nepotrivit, Lațcău insistă că practica semnalată de el ar fi „reală și gravă”.

„Când am vorbit recent despre justiție, am prezentat un caz sensibil în care a fost implicată o judecătoare, într-un ton ce poate fi interpretat ca nepotrivit. Esența însă rămâne: practica pe care am semnalat-o e reală și gravă”, mai adaugă edilul.
Viceprimarul leagă discuția despre problemele din justiție și de activitatea administrației timișorene, susținând că mai multe plângeri penale formulate de Primărie ar fi rămas nerezolvate.
„O justiție capturată înseamnă o dreptate pentru cetățeni care nu mai vine. La Timișoara, cu pârghii administrative limitate, am obținut câteva victorii importante pentru cetățeni. Am recuperat terenuri și imobile, am decăpușat societățile publice. Avem însă și plângeri penale pe care le-am făcut și care au rămas nerezolvate de justiție. Indiferent câți puternici ai zilei ne vor intimida, nu trebuie să ne oprim. Ține de fiecare dintre noi să nu închidem ochii și să sesizăm și să sancționăm toate problemele de integritate cu care societatea se confruntă. Trebuie să luptăm pentru ziua de mâine”, spune Lațcău.

Declarațiile vin într-un moment de sensibilitate maximă pentru sistemul judiciar. Judecătorii CCR au amânat din nou pronunțarea asupra legii pentru reforma pensiilor speciale, iar investigația Recorder publicată în urmă cu două zile a amplificat presiunea publică asupra magistraților.

Citește: VIDEO | Fiica fostului candidat la șefia CJ Gorj, bătută cu bestialitate de fostul iubit, lângă Timișoara. Agresorul a fost reținut

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns