Lucrările continuă pe cea mai complicată porțiune a autostrăzii Lugoj–Deva, acolo unde se construiesc celebrele „tuneluri pentru urși” dintre Margina și Holdea. După aproape doi ani de șantier, progresul lucrărilor a ajuns abia la 60%, potrivit CNAIR.
Până la finalizarea lucrărilor, șoferii care merg spre vestul țării sunt obligați în continuare să iasă de pe autostradă între Margina și Holdea, pe porțiunea unde se circulă bară la bară aproape zilnic. În această perioadă, traficul este îngreunat și mai mult de lucrările de pe drum, iar în zonă se formează frecvent coloane uriașe în care oamenii ajung să stea chiar și ore întregi.
Chiar dacă este vorba despre doar aproximativ 10 kilometri de autostradă, lucrările sunt extrem de complicate din cauza tunelurilor și a terenului dificil din zonă. Constructorii lucrează simultan în 10 puncte diferite la săparea celui de-al doilea tunel.
Pe șantier se lucrează în același timp și la podurile și pasajele de pe traseu, iar unele dintre acestea sunt deja aproape finalizate. La unul dintre tuneluri mai sunt de săpat aproximativ 700 de metri, iar la celălalt încă aproximativ 420 de metri.
Porțiunea Margina–Holdea este cunoscută în toată țara drept zona „tunelurilor pentru urși”, deoarece autostrada traversează un culoar folosit de animale sălbatice. Din acest motiv, proiectul a fost modificat, iar în zonă au fost introduse pasaje speciale pentru ca animalele să poată traversa în siguranță.
După finalizarea lucrărilor, se va putea circula complet pe autostradă de la Sibiu până la granița cu Ungaria, fără întreruperi.
















