Festivalierii care merg la FLIGHT în acest weekend se vor putea întoarce acasă cu transportul în comun până după ora 4:00 dimineața. STPT a anunțat că prelungește programul și introduce curse în plus în toate cele trei nopți de festival. Astfel, petrecăreții nu mai au grija mașinii personale sau a locurilor de parcare de la Muzeul Satului Bănățean.
Pentru a ajunge direct la concerte, va fi înființată o linie specială de autobuz, 46B, care va circula pe traseul Bastion – Muzeul Satului Bănățean. Pe lângă acest autobuz special, și tramvaiele de pe liniile 1 și 2 vor circula mai des și vor rămâne pe traseu până târziu în noapte, pe toată durata weekendului, între 19 și 21 iunie.
Măsurile au fost luate pentru a reduce aglomerația din trafic și din parcările din jurul festivalului. Orarul complet și orele exacte la care trec mijloacele de transport pot fi verificate direct pe site-ul oficial stpt.ro.










