Sâmbătă, 23 mai, traficul din Timișoara va fi dat peste cap câteva ore. Evenimentul „The Color Run” vine cu restricții de circulație în mai multe zone din Timișoara. Astfel între orele 12:00 și 19:00 Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) modifică traseele mai multor linii de firobuz și autobuz.
Schimbarea afectează firobuzele liniei 16. Acestea nu vor mai merge pe traseul obișnuit, ci vor circula pe traseul liniei 15, pe porțiunea dintre Poșta Mare și Complexul Studențesc.
Linia E8 va circula deviat și va ocoli prin zona Michelangelo, bulevardul Cluj, strada Victor Babeș și bulevardul Mihai Viteazu. Autobuzele Expres 7 vor folosi o rută similară, mergând deviat prin zonele Michelangelo, Cluj, Victor Babeș, Mihai Viteazu și splaiul Tudor Vladimirescu. De asemenea, autobuzele liniei Expres 3 vor avea și ele un traseu modificat, pe porțiunea dintre Complexul Studențesc și Catedrala Mitropolitană.
Restricțiile rutiere vor fi ridicate sâmbătă seară, după ora 19:00, când toate mijloacele de transport menționate vor reveni la programele și traseele lor normale.



