Stația de sortare din Calea Șagului, sub lupa autorităților. Consilierii locali USR au fost în inspecție pe teren

3 Min Read

Consilierii locali USR au efectuat astăzi o inspecție la stația de sortare a deșeurilor din Calea Șagului, în urma problemelor apărute după ce operatorul RETIM a fost înlocuit de compania Supercom, prin decizia Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș

Vizita a avut loc pe fondul unor nemulțumiri publice privind mirosurile persistente și depozitările necontrolate de deșeuri din zona cartierului Steaua și a localității Chișoda. În urmă cu o săptămână, viceprimarul Ruben Lațcău cerea explicații cu privire la proasta gestionare a situației.

Situația tensionată a debutat la începutul lunii iunie, când stația a fost preluată de noul operator. În scurt timp, au apărut semnalări privind acumularea unor cantități mari de deșeuri neselectate și degajarea unui miros puternic, resimțit în zone rezidențiale apropiate. Intervenția Gărzii de Mediu s-a concretizat în aplicarea a două amenzi în valoare de câte 60.000 de lei, ca urmare a deficiențelor constatate în operarea instalației.

În ciuda faptului că autoritățile locale au semnalat că Primăria predase stația într-o stare funcțională bună, primele zile ale Supercom în acest sistem de operare județean au fost marcate de disfuncționalități grave. Reacția consilierilor USR a venit ca urmare a acestor evenimente, cerând explicații din partea noului operator și a ADID.

„Am cerut explicații clare despre firma controversată adusă de ADID, despre modul în care s-a ajuns la problemele de săptămâna trecută și despre planurile Supercom pentru a preveni repetarea lor. Este inacceptabil ca, la doar câteva săptămâni după ce Primăria a predat stația într-o stare bună de funcționare, să ajungem într-o asemenea situație, care ridică foarte multe semne de întrebare”, transmit reprezentanții USR Timiș.

Această prezentare necesită JavaScript.

În cadrul vizitei de astăzi, consilierii au constatat o îmbunătățire vizibilă a curățeniei la fața locului. Inspecția fusese anunțată în ședința Consiliului Local din data de 24.06.2025.

Reprezentanții Supercom nu au furnizat însă informații detaliate privind un plan de intervenție pe termen scurt sau mediu și nu au stabilit termene clare pentru remedierea problemelor structurale.

„Cerem din partea Supercom și ADID o strategie clară, transparentă și asumată, cu obiective pe termen scurt și mediu. Pe termen lung, Consiliul Județean și ADID trebuie să ia în considerare mutarea stației în afara orașului, așa cum prevede și Planul Județean de Gestiune a Deșeurilor”, se arată în comunicatul USR Timiș.

Citește: Evaziunea fiscală și securitatea cibernetică, priorități în ședința CSAT, prima condusă de Președintele Nicușor Dan

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
Share This Article
Niciun comentariu

Lasă un răspuns