Vest Ventures a dat startul primei grupe de accelerare pentru afaceri la început de drum. Din aproape 100 de aplicații primite, evaluatorii au selectat nouă startup-uri cu potențial mare de creștere. Acestea vor intra într-un program intensiv de 14 săptămâni, la finalul căruia pot primi investiții de până la 100.000 de euro fiecare.
Echipele selectate vin cu idei inovatoare din domenii variate. În zona medicală, startup-urile propun aplicații pentru prevenirea bolilor cronice și tehnologii digitale care folosesc somnul ca indicator pentru tratarea depresiei.
Tehnologia este reprezentată prin soluții de automatizare a datelor, procesoare performante pentru industria auto și platforme pentru gestionarea stațiilor de încărcare a mașinilor electrice.
Totodată, programul susține proiecte din zona serviciilor, precum o infrastructură modernă de curierat rapid, soluții de vânzări online pentru producătorii de mobilă, fertilizanți agricoli eficienți și chiar o platformă dedicată pasionaților de șah.
,,Suntem bucuroși să primim nouă echipe care vor parcurge un program intensiv de accelerare în următoarele 14 săptămâni, construit în jurul unor piloni esențiali precum fundraising, sales, pitching și company building”, susține Răzvan Șuta, COO & Co-Founder Vest Ventures.
Pe parcursul celor trei luni și jumătate, fondatorii vor primi sfaturi direct de la experți internaționali cu experiență în scalarea afacerilor la nivel global. Programul se desfășoară într-un format hibrid, combinând întâlniri online cu deplasări în hub-uri tehnologice importante. Un moment cheie va avea loc în luna mai, când participanții vor merge în Estonia pentru a se conecta cu investitori din Europa de Nord.
,,Prin Vest Ventures, ne-am propus să trecem de la intenții la rezultate concrete: să oferim startup-urilor contextul prin care pot crește accelerat și pot deveni relevante la nivel european”, transmite Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Întregul parcurs se va încheia pe 3 iulie la Timișoara, în cadrul unui eveniment unde antreprenorii își vor prezenta progresul în fața comunității de investitori.
Acest proiect este susținut de ADR Vest și marchează un pas important în transformarea regiunii într-un centru de inovație recunoscut la nivel european. În următorii doi ani, Vest Ventures plănuiește să mai organizeze încă trei astfel de programe pentru a susține mediul de afaceri local.


