O manevră greșită a trimis mașina pe liniile de tramvai, unde a fost izbită și târâtă câțiva metri. Zeci de pasageri s-au autoevacuat speriați
Un accident puternic s-a produs astăzi în Timișoara, după ce un autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, a ajuns pe liniile de tramvai și a fost lovit în plin de un tramvai, condus de un bărbat de 25 de ani, aflat în mers. În urma impactului, mașina a fost târâtă câțiva metri pe șine, iar șoferul a suferit răni și a fost transportat la spital.
În tramvai se aflau aproximativ 40 de călători, care s-au autoevacuat imediat după coliziune, speriați de forța loviturii. Nu au fost semnalate alte persoane rănite.
Circulația tramvaielor a fost complet blocată, iar traficul rutier se desfășoară pe un singur sens de mers. Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de securitate și pentru îndepărtarea eventualelor pericole.
Potrivit primelor informații, accidentul s-ar fi produs după ce șoferul autoturismului a încercat să vireze la stânga și a tăiat calea tramvaiului.
„Un bărbat, de 44 de ani, a condus un autoturism, pe strada Victor Hugo, dinspre strada Aluniș înspre Calea Șagului, iar, la un moment dat, ar fi efectuat virajul la stânga și ar fi intrat în coliziune, cu un tramvai, ce circula regulamentar, condus de un bărbat, de 25 de ani”, transmite IPJ Timiș.
În urma incidentului, autoritățile au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Dezastru lăsat în urmă în mijloacele de transport public. Autobuze și tramvaie vandalizate zilnic