Studenții din Timișoara ar putea scăpa de drumurile inutile la ghișee odată cu debutul noului an universitar 2026-2027. Primăria Timișoara propune o simplificare a procedurile pentru stabilirea reședinței prin colaborarea directă cu universitățile și administratorii căminelor pentru a reduce birocrația și a scurta timpul petrecut pentru aceste formalități.
Mecanismul este mult mai facil pentru tinerii cazați în campusuri. Administratorii căminelor universitare preiau cererile și centralizează tabelele nominale, pe care le trimit direct către Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara. Documentele conțin datele de identificare ale tinerilor și perioada pentru care aceștia solicită viza de reședință.
Dosarul complet are nevoie de cerere pentru stabilirea reședinței, completată cu datele solicitantului și semnată de administratorul căminului sau de persoana desemnată la rubrica destinată consimțământului găzduitorului, alături de ștampilă, după caz.
La aceasta se adaugă actul de identitate al solicitantului, contractul de cazare sau de închiriere în original și copie, precum și o declarație pe propria răspundere. Atât cererea, cât și modelul de declarație pot fi obținute direct de la Direcția de Evidență a Persoanelor.
Prin această inițiativă, Primăria Timișoara ar sprijini comunitatea studențească și instituțiile de învățământ superior din oraș care administrează spații de cazare, oferind o soluție rapidă și eficientă pentru gestionarea actelor la început de an universitar.











