Primăria Municipiului Timișoara lansează în premieră un program de bugetare participativă dedicat exclusiv liceelor. Elevii vor putea propune și vota proiecte pentru școala lor, în cadrul unei ediții-pilot ce promite să transforme modul în care tinerii se implică în comunitate
Programul de bugetare participativă „Timișoara Decide!” a debutat în ianuarie 2022, fiind primul astfel de demers la nivel local. Este un proces democratic prin care cetățenii decid direct cum este cheltuită o parte din bugetul public. Acum, vor decide elevii din Timișoara.
Fiecare liceu înscris în campanie va beneficia de o finanțare de 50.000 de lei. Banii vor putea fi direcționați către inițiative variate: dotări pentru laboratoare, competiții sportive, amenajarea de grădini interioare, ateliere de dezvoltare personală sau chiar spații accesibile pentru elevi cu dizabilități sau tulburări senzoriale.
„Este o ediție pilot, dar cu o miză mare: să le dăm elevilor puterea reală de a decide. Bugetarea participativă în școli nu e doar despre alocarea unor sume de bani, ci despre învățare practică, implicare civică și formarea unor viitori cetățeni activi. În toate întâlnirile și discuțiile cu elevii, simt această sete de implicare, în școala lor, în cartierul lor, în oraș. Sunt încrezător că Timișoara va deveni un model pentru alte orașe. De-abia aștept să citesc propunerile tinerilor timișoreni”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Programul se va desfășura în liceele care își asumă, prin conducere, implicarea în toate etapele, de la înscriere, la facilitarea proiectelor și până la implementarea acestora. Fiecare școală participantă trebuie să propună minimum trei proiecte.
Calendarul propus:
- Septembrie: înscrierea liceelor, formarea profesorilor facilitatori, campanie de informare și colectarea ideilor;
- Octombrie: evaluarea eligibilității proiectelor;
- Noiembrie: votul elevilor și publicarea rezultatelor.
Toate etapele vor fi susținute pe platforma online dedicată: decidem.primariatm.ro/bp. Elevii vor fi sprijiniți de reprezentanți ai primăriei și ai școlii pentru a-și transforma ideile în propuneri concrete.
Regulamentul programului poate fi consultat aici, iar o dezbatere publică va avea loc pe 17 iunie, ora 16:00, la sediul Primăriei.
Primăria vrea să transforme această ediție într-un model de bune practici la nivel național, într-un an simbolic: Anul Național al Copilului și Anul European al Educației pentru Cetățenie Digitală. Odată cu acest demers, elevi ar putea fi mai implicați, mai informați și pregătiți să-și asume rolul de cetățeni activi.
Citește: MAE: Peste 300 de români cer evacuarea din Israel, pe fondul atacurilor Iranului


