Părinții din zona de nord a Timișoarei primesc o veste așteptată de ani buni. Fostul Liceu Agricol de pe Calea Aradului va fi transformat într-o școală gimnazială modernă, cu aproximativ 750 de locuri pentru elevi, într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului, din punct de vedere al dezvoltării rezidențiale.
În prezent, mulți părinți care locuiesc în nordul Timișoarei sunt nevoiți să își ducă zilnic copiii la școli din alte cartiere, ceea ce contribuie la traficul deja sufocant din oraș. Noua școală, care va funcționa în clădirea de pe Calea Aradului nr. 56, ar putea reduce o parte din această presiune și ar aduce mai aproape de familii o unitate de învățământ modernă, cu spațiu pentru aproximativ 50 de cadre didactice.
Clădirea, care are două etaje și o suprafață de aproape 3.200 de metri pătrați, va trece printr-un amplu proces de reabilitare. Proiectul prevede schimbarea instalațiilor și a rețelelor electrice, montarea unor sisteme care folosesc energie regenerabilă, refacerea acoperișului și adaptarea clădirii la normele actuale de siguranță.
În jurul școlii vor fi amenajați aproximativ 3.300 de metri pătrați de spații exterioare pentru recreere și activități sportive, iar terenurile de sport din apropiere vor reveni în folosința elevilor după finalizarea investiției.
Valoarea contractului este de peste 181.000 de lei, iar lucrările prevăzute în această etapă trebuie finalizate în aproximativ patru luni.


