Elevii interesați de o carieră în medicină au ocazia să afle cum arată, din interior, viața de student la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, prin proiectul „How to Med School”, organizat de Societatea EMSA.
Ajuns la cea de-a doua ediție, programul le oferă participanților posibilitatea de a lua contact cu activități specifice facultății, prin laboratoare de biochimie, fiziologie, biologie celulară și morfopatologie.
Experiența nu se limitează însă la partea academică. Organizatorii au inclus și activități sociale, precum și momente dedicate descoperirii orașului, astfel încât liceenii să își poată forma o imagine cât mai completă despre anii de studenție care îi așteaptă.
Prin „How to Med School”, viitorii candidați pot face un prim pas spre lumea medicinei și pot înțelege mai bine ce presupune viața de student la UMF „Victor Babeș” din Timișoara.










