Un gest simbolic prin care Timișoara onorează sacrificiul revoluționarilor și păstrează vie memoria libertății câștigate în Decembrie 1989
Primăria Municipiului Timișoara a organizat o acțiune cu profundă încărcătură simbolică: plantarea a 11 arbori în memoria eroilor Revoluției din Decembrie 1989. Evenimentul are loc pe Aleea Libertății din Parcul Andrei Mocioni, în apropierea Podului Decebal, un spațiu emblematic pentru istoria orașului și pentru zilele dramatice ale Revoluției.
La ceremonie participă viceprimarul Paula Romocean, revoluționari, cetățeni de onoare ai municipiului și membri ai familiilor celor comemorați. Arborii sunt dedicați eroilor Marian Melinte, Aurel Chindea, Mihaela Munteanu, Gabriel Marinescu, Valer Bercia, Florin Augustin Ambru, Verginia Jugănaru, Mihaela Ionescu, Svetlana Pomorișaț, Adrian Colhon și Traian Orban (postum).
„Revoluția a fost expresia curajului și a dorinței pentru libertate, democrație și respectarea drepturilor omului. Sacrificiul acestor oameni nu trebuie uitat”, a declarat revoluționarul Valer Bercia.
Viceprimarul Paula Romocean a accentuat caracterul permanent al inițiativei.
„Este al doilea an în care ne aflăm aici, pe Aleea Libertății. Acești copaci vor rămâne mărturie vie a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. De fiecare dată când vom trece pe aici, trebuie să ne amintim de oamenii care au făcut posibilă libertatea de astăzi”, a transmis viceprimarul.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale evenimentului este plantarea arborelui dedicat lui Traian Orban, realizată de fiica acestuia. Ea a rememorat curajul tatălui său și drama acelor zile.
„Tatăl meu avea 45 de ani și a avut curajul să strige «Libertate!» într-un oraș aflat sub asediu. A fost împușcat în Piața Libertății și a luptat timp de 30 de ani pentru adevăr și pentru cinstirea memoriei celor uciși și răniți. Avem o datorie morală să nu-i uităm”, a vorbit fiica lui Traian Orban.
Locul ales pentru plantare nu este întâmplător. Parcul Andrei Mocioni se află în apropierea Băilor Neptun, zonă în care s-au desfășurat evenimente-cheie ale Revoluției. Potrivit administrației locale, inițiativa își propune și să creeze un cadru prin care generațiile tinere să înțeleagă realitatea vieții dinainte de 1989 și prețul plătit pentru libertate.
La 36 de ani de la momentul în care la Timișoara s-a aprins flacăra Revoluției Române, cei 11 arbori devin un simbol viu al memoriei, al sacrificiului și al responsabilității de a nu uita.
Alaiul Colindătorilor aduce spiritul Crăciunului la Consiliul Județean Timiș




