Prezent la Timișoara pentru ceremonia militară, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a vorbit și despre gradul de pregătire a României în contextul regional actual, la programele destinate populației, precum și la posibilitatea unui atac militar.
Întrebat dacă țara noastră are un plan pentru pregătirea populației și a infrastructurii, ministrul a subliniat că Armata lucrează constant la acest capitol.
„Armata Română are pregătiri permanente. Vedeți că anul acesta, după foarte mulți ani, șapte mii de oameni noi intră în rândurile Armatei Române pe tot teritoriul național. Există o politică permanentă de actualizare la noile realități. Am pornit cel mai accelerat plan de înzestrare al capabilității Armatei Române, pentru că să știți că pregătirea de care se tot vorbește e o sumă vectorială de două componente.
Una este pregătirea concretă a militarilor români, alta este și zona de înzestrare. Pentru că astăzi nu se mai luptă doar cu bocancul infanteriei care ajunge pe un alt teritoriu, ci se descurajează prin tehnică performantă pe care alții știu că tu o ai și îi face să plătească mai scump, dacă se gândesc la a perturba buna liniște din statul respectiv”, transmite ministrul interimar al Apărării.
În ceea ce privește programele de pregătire a populației, ministrul a menționat că exercițiile de mobilizare sunt constante și că își dorește o legătură mai strânsă între instituție și cetățeni, prin centrele militare județene.
„Există și programe de pregătire a populației. Se fac acele exerciții de mobilizare care sunt constante. Eu am gândit la Armata Română un program de a intra în legătură mai apropiată cu populația prin toate centrele județene de la nivelul fiecărui județ. Nu s-a stat de mult de vorbă cu populația și eu cred că Armata Română (…) are o responsabilitate de a explica ce înseamnă dezinformarea, care sunt consecințele acesteia și de a explica ce se întâmplă în realitățile zilelor noastre într-o țară cu războiul aflat la graniță”, precizează Radu Miruță.
Ministrul interimar a mai vorbit și despre avertismentelor venite din partea unor oficiali internaționali despre un posibil atac al Rusiei. Oficialul Apărării a dat asigurări că populația României nu se află în pericol iminent.
„Nu există în momentul de față o certitudine cu privire la un grad crescut de risc pentru teritoriul național și pentru cetățenii României. Și nu există asta nu doar pentru că noi măsurăm greșit, ci nu există asta nici prin suprapunere cu măsurătorile altor instituții și ministere partenerele. Se monitorizează acest lucru.
Evident că orice punct pe glob în care începe un conflict perturbă, ca funcția derivată așa care propagă valul pe apă, bunul mers atât al zonei de securitate cât și economic. Însă în momentul în care noi discutăm nu există un risc pentru populația României din datele care îmi sunt aduse mie de trei ori în fiecare zi”, conchide Radu Miruță.











