Disputa pentru parcarea de la Spitalul Județean s-a mutat la cutia poștală. Viceprimarul Paula Romocean a anunțat că i-a transmis președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, documentele de urbanism pentru două terenuri alternative unde se poate construi legal. Plicul a fost expediat și prin poștă pentru a elimina orice barieră de comunicare. Decizia vine ca o replică directă la acuzațiile că proiectul ar fi blocat de trei luni.
Miza acestei mutări vine după ce Alfred Simonis a criticat public primăria, susținând că instituția blochează un proiect pentru o parcare subterană în zona pieței volante de la Casa Tineretului.
Răspunsul primăriei arată însă că amplasamentul dorit inițial de Consiliul Județean este, conform Planului Urbanistic General, spațiu verde protejat prin lege. Municipalitatea a explicat că o parcare în acea zonă, fie ea și subterană, presupune acțiuni care sunt interzise legal pe spațiile verzi.
,,Terenul unde a vrut domnul Simonis inițial o parcare este, de fapt, o bucată din parcul de lângă stadion. Este spațiu verde, la fel ca malurile Begăi, la fel ca restul parcurilor din oraș, iar acolo nu se poate construi. Să amenajezi o parcare, chiar una subterană, înseamnă fundații, betoane și defrișarea zonei. Iar orice argument împotrivă, când o variantă mai bună e fix lângă, e doar pretext să te împotmolești mai târziu”, transmite viceprimarul.
Pentru a debloca situația administrativă, primăria oferă două alternative aflate în vecinătate și a emis deja documentația de urbanism pentru ele. Primul teren propus se află pe strada Arieș, exact unde funcționează acum o parcare la sol, lângă fostul stadion. A doua variantă este un teren situat la intersecția Bulevardului Liviu Rebreanu cu Strada Costică Rădulescu, spațiu care este deja în administrarea Consiliului Județean și care permite din punct de vedere legal ridicarea unei parcări etajate.
,,I-am dat două soluții mult mai bune, mult mai rapide, legale și care nu mutilează un parc”, adaugă Paula Romocean.
Reprezentanții primăriei susțin că au deschidere totală pentru realizarea acestei investiții și că alternativele oferite sunt mult mai rapide, și elimină riscul ca proiectul să se blocheze mai târziu din motive legale.










