Șoferii trebuie să se înarmeze din nou cu răbdare. De luni, 5 octombrie, încep noi lucrări la rețeaua de gaze pe două străzi din Timișoara, iar restricțiile se vor întinde timp de o lună. Vor fi afectați și pietonii, pentru care vor fi amenajate podețe astfel încât să poată ajunge la locuințe.
Lucrările încep pe Căpitan Damșescu și Rahovei și sunt programate până în 5 noiembrie. Pe Rahovei va fi restricționată circulația mașinilor. Pe Căpitan Damșescu se va putea circula, însă vor exista restricții parțiale în zona intersecțiilor, unde vor fi făcute gropi pentru lucrările de foraj.
Pe ambele străzi vor fi afectate și trotuarele. Pietonii vor putea trece prin zonele în care se lucrează pe podețele amenajate pentru accesul la locuințe.
Restricții de circulație sunt anunțate și pe Matei Millo, Intrarea Apelor și în Piața Aron Cotruș. Acestea vor fi valabile până în 2 noiembrie. În aceeași zi încep lucrările pe alte două străzi. Pe Eternității, circulația mașinilor și a pietonilor va fi restricționată până în 2 decembrie.
Tot până atunci se va lucra și pe Clăbucet, de la numărul B12. Aici va fi păstrat un culoar de minimum patru metri pentru mașini, astfel încât strada să poată fi în continuare tranzitată. Lucrările îi vor afecta și pe pietoni.
Toate intervențiile sunt necesare pentru înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale











