Ședința extraordinară a Biroului Politic Național al PNL s-a încheiat într-o atmosferă de maximă tensiune. Președintele partidului, Ilie Bolojan, a anunțat oficial că liberalii nu vor susține un Guvern condus de colegul lor, Adrian Veștea. În replică, premierul desemnat a anunțat că nu se retrage.
Conducerea PNL a adoptat cu 41 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și 2 abțineri decizia de a bloca instalarea noului executiv. Bolojan a anunțat sancțiuni drastice pentru parlamentarii PNL prezenți în sală, dar care nu vor vota („Prezent, nu votez”), iar orice liberal care acceptă un minister în acest guvern va fi exclus imediat din partid.
,,PNL nu va susține instalarea unui astfel de Guvern, având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare cu încălcarea spiritului democrației parlamentare, printr-o nominalizare a unui prim-vicepreședinte al PNL, fără consultarea Partidului Național Liberal.
De asemenea, tot din principiu, având în vedere că PNL nu a fost anunțat de domnul Veștea cu privire la această nominalizare, iar astăzi, în ședință, am fost anunțați că, indiferent de vot, va parcurge această procedură, din motive de principii de întărirea democrației parlamentare și de clarificări în zona spectrului politic, PNL a adoptat această decizie cu 41 de voturi ,,pentru”, 13 ,,împotrivă” și 2 ,,abținere”.
De asemenea, având în vedere faptul că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veștea depunerea mandatului până mâine dimineață, la ora 10, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine”, a declarat Ilie Bolojan.
În ceea ce privește consecințele pentru cei care ar încerca să încalce decizia partidului, liderul liberal a trasat o linie roșie clară.
,,Parlamentarii PNL au fost mandatați ca, la viitoarea ședință în care s-ar putea exprima votul de instalare în Parlamentul României, să procedeze după formula ,,prezent, nu votez”, iar parlamentarii sau cei care ar putea fi propuși din cadrul membrilor PNL într-un astfel de posibil guvern, fără susținerea PNL, își vor pierde calitatea de membri ai Partidului Național Liberal”, mai adaugă președintele PNL.
Președintele PNL i-a solicitat oficial președintelui României, Nicușor Dan, să reia consultările cu partidele pentru a găsi o soluție stabilă și transparentă.
,,De asemenea, considerăm că în perioada următoare, dat fiind situația în care ne găsim, dat fiind pulverizarea politică în Parlament, se impun consultări și solicitarea PNL este către președintele României să reia consultările cu partidele politice, în așa fel încât să se degaje o soluție pentru a avea un Guvern care este susținut într-o manieră transparentă, inclusiv un Guvern minoritar dacă va fi cazul, în așa fel încât să existe responsabil, să există susținere pe baza unui pact național care să aibă în vedere situația politică în care se găsește România, situația bugetară și cea economică. În zilele următoare vom avea discuții cu partenerii politici pentru a clarifica aceste aspecte”, declară Ilie Bolojan.
În timp ce președintele PNL dădea declarațiile oficiale, premierul desemnat Adrian Veștea a reacționat ferm pe paginile sale de socializare, și a anunțat că își menține decizia de a merge în Parlament pentru votul de învestitură.
„Vreau să fie foarte clar: nu îmi depun mandatul de premier desemnat. Am acceptat această responsabilitate cu bună-credință și voi merge mai departe cu mandatul încredințat, pentru că România are nevoie urgentă de stabilitate și de un guvern funcțional. […] Am acceptat mandatul de premier desemnat pentru România, nu împotriva PNL și nu împotriva lui Ilie Bolojan. Tocmai de aceea, nu pot fi de acord cu prezentarea acestei desemnări drept un „act ostil” sau o încercare de rupere a partidului. Nu am construit nimic împotriva colegilor mei și nu urmăresc o confruntare internă. Guvern minoritar? Nu sunt vremuri pentru așa ceva”, a transmis Adrian Veștea.










