Dominic Fritz este în centrul unui alt scandal, după ce a făcut afirmații fără a deține probe, într-o emisiune la Antena 3 CNN, în care a susținut ca partidul AUR este finanțat din surse moscovite. Silvia Uscov, avocatul formațiunii politice conduse de George Simion, a postat în mediul online un videoclip în care îl somează pe Fritz să își ceară scuze public. În caz contrar, acesta va fi acționat în judecată.
„Vineri, la Antena 3, Dominic Fritz a spus despre AUR că este finanțat parțial din surse străine dinspre Moscova. Moderatoarea i-a cerut probe. Nimic. A ocolit, a schimbat subiectul. Pentru că nu există nicio probă. AUR este verificat anual de Autoritatea Electorală Permanentă. Rezultatul este că zero finanțare străină. Acum, fiți atenți la ipocrizie. Fritz e omul care ține lecții despre statul de drept, despre valorile europene, despre lupta împotriva dezinformării. Amintiți, nu? Bruxelles a creat instrumente întregi împotriva manipulării informaționale. Tocmai ca să oprească exact tipul de afirmație pe care a lansat-o el vineri seară. O acuzație de mâna Moscovei, aruncată la TV fără o singură probă. Fritz nu combate dezinformarea. El o produce. Și o produce împotriva adversarilor politici interni”, a transmis avocatul în mediul online.
Pentru a se asigura ca solicitarea ajunge în atenția lui Fritz, Uscov susține că a transmis solicitarea atât pe emailul partidului condus de Dominic Fritz, cât și pe adresa de e-mail a Primăriei Timișoara.
„Prin e-mailul trimis astăzi la USR și la Primăria Timișoara, în calitate de avocat al partidului AUR, l-a somat ca până luni, 4 mai, ora 12, să prezinte ori scuze publice pe toate conturile de socializare ale sale și ale USR, și am livrat de altfel exact textul, ori să prezinte probele acuzațiilor. În caz contrar, mergem în instanță pentru a cere daune. A adus prejudicii nu doar partidului AUR, nu doar electoratului și susținătorilor AUR, dar fiecărui cetățean român care a fost expus unei asemenea dezinformări. Cine acuză fără probe nu apără democrația, o subminează. Luni, la ora 12, vedem cu cine avem de-a face” a conchis Silvia Uscov, avocatul AUR.
Momentan Dominic Fritz nu a reacționat în privința acestei solicitări.




