„«The Bench» nu este un proiect al Primăriei Municipiului Timișoara”: Organizatorii Beta răspund criticilor stârnite de instalația din Parcul Botanic

Mihaela Stegărescu, reporter Pagina de Timiș
Mihaela Stegărescu
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de...
3 Min Read
Organizatorii Bienalei Beta răspund criticilor: Instalația LGBTQ+ din Parcul Botanic nu este un proiect al Primăriei Timișoara

Valul de critici stârnit în spațiul public de instalația „The Bench”, amplasată în Parcul Botanic în cadrul Bienalei de Arhitectură, a primit o replică din partea organizatorilor. Într-un punct de vedere oficial transmis astăzi, organizatorii aduc clarificări legate de statutul lucrării și de contextul în care a fost expusă.

Organizatorii susțin că instalația nu reprezintă o poziție oficială a Primăriei Timișoara și nici a Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș. Aceasta este o operă de autor, inclusă într-un demers curatorial.

„Înțelegem că instalația «The Bench», amplasată temporar în Parcul Botanic în cadrul Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara, a provocat disconfort, întrebări și reacții puternice. Parcul este un spațiu important pentru timișoreni, iar preocuparea pentru felul în care este folosit și reprezentat este firească și legitimă.

Considerăm însă necesare câteva clarificări: «The Bench» nu este un proiect al Primăriei Municipiului Timișoara și nu exprimă poziția instituțională a municipalității. În același timp, lucrarea nu reprezintă în mod direct punctul de vedere al Ordinului Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș. Ea este o lucrare de autor, inclusă într-un demers expozițional și curatorial”, transmit reprezentanții Beta.

De asemenea, organizatorii menționează că amplasarea a fost făcută în baza avizelor necesare. Aceștia precizează că intervenția este temporară și nu afectează destinația parcului sau moralitatea publică.

„Pentru amplasarea lucrărilor din parc a fost obținut avizul necesar. Intervenția este temporară, nu schimbă destinația Parcului Botanic și nu urmărește să incheureze sau să legitimeze comportamente sexuale în spațiul public.

Lucrarea nu își propune să rescrie istoria parcului și nici să susțină că acesta ar fi aparținut exclusiv unei anumite comunități. Parcurile și zonele mai retrase ale orașelor au fost, de-a lungul timpului, locuri de întâlnire, apropiere și intimitate pentru oameni foarte diferiți”, se arată în comunicat.

În ceea ce privește reacțiile din mediul online și luările de poziție ale unor figuri publice, organizatorii recunosc dreptul cetățenilor de a contesta o operă de artă, dar fac apel la decență și la un limbaj bazat pe informații reale.

„Este legitim ca o lucrare de artă să fie contestată, respinsă sau considerată nereușită. Nu cerem publicului să fie de acord cu valoarea sau cu mesajul ei. Ne dorim însă ca discuția să pornească de la informații corecte și să nu transforme dezacordul într-un atac asupra demnității unor oameni sau comunități. Beta rămâne deschisă dialogului și clarificărilor.

Credem că orașul trebuie să poată găzdui și conversații dificile, purtate cu responsabilitate, respect și grijă față de toți cei care folosesc spațiul public”, conchid reprezentanții Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara.

Tu ce părere ai? Spune-ne în comentarii. Comentează

Ai o informație pentru redacție?

Dacă ați fost martorii unui eveniment sau aveți informații care pot deveni subiect de știre, ne puteți scrie la paginadetimis@gmail.com sau pe conturile noastre de Facebook și Instagram.
TAGGED:
Share This Article
Mihaela Stegărescu este reporter la www.paginadetimis.ro , pasionată de poveștile oamenilor și de tot ceea ce se întâmplă în comunitatea din Timiș. Scrie despre realitățile de zi cu zi, despre administrație, evenimente și situațiile care contează cu adevărat pentru cititori.
Niciun comentariu

Lasă un răspuns