Unitatea medicală CFR din Timișoara va fi transferată în subordinea Spitalului Clinic Municipal de Urgență. Anunțul a fost făcut de primarul Dominic Fritz, în urma vizitei pe care ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a făcut-o în oraș.
Decizia vine ca urmare a analizării solicitărilor depuse atât de Primărie, cât și de Spitalul Județean. Potrivit edilului, singura documentație declarată completă și eligibilă a fost cea trimisă de municipalitate, deschizând calea pentru unificarea serviciilor medicale.
„Este o veste bună pentru pacienți, pentru că integrarea celor două spitale va asigura o plajă mai largă de servicii medicale mai eficiente. Transferul la Spitalul Municipal este concluzia comisiei Ministerului care a analizat și solicitarea noastră de preluare a spitalului, și pe cea a Spitalului Județean. Doar documentația noastră a fost eligibilă și completă. Următorul pas este Hotărârea de Guvern care să opereze transferul pe baza deciziei comisiei”, transmite Dominic Fritz.
Edilul susține că demersul administrativ a început încă din anul 2022 și a stagnat în ultimii ani din cauza blocajelor birocratice de la nivel central.
„Este un demers început în 2022 care “s-a blocat” prin sertarele ministerului pentru că nu ieșea cine trebuia. Îi mulțumesc Ministrului Miruță că a deschis și acest sertar, și membrilor comisiei pentru că au rezistat tuturor presiunilor și au luat decizia legală”, adaugă Fritz.
Următorul pas procedural pentru finalizarea transferului este adoptarea unei Hotărâri de Guvern care să stabilească decizia comisiei și să mute oficial administrarea spitalului la nivel local.











